Tot toamnă e şi primavara asta

-Uite, vezi furtuna aia?
  Tocmai a părăsit capul vreunui adolescent îndrăgostit și se îndreaptă către al tău. Ai văzut și tu ce vijelie a fost azi-noapte. Îți băteau în geam toate ideile alea stupide și frigul te cutremura până în măduva oaselor. Te-ai băgat în pat și ai stat așa,ghemuită până ai adormit. Din păcate ai început să visezi tot furtună. Te-a urmărit până în locul acela pe care îl credeai ireal.
  Te-ai trezit transpirată și prea devreme. Ochii îți erau injectați, pielea galbenă și părul îmbâcsit de fumul de aseară.
- 'Tu-ti gura ta de copchilă! Ce ți-am zis eu să nu te mai îndragostești!?!
  Tușeai și tremurai ca moșii aia de la Acapulco. Aia care fumează Winchester și beau pojircă încă de când aveai tu juma' de metru.
Parcă se mai liniștise vremea. Ploua mocnit...cu lacrimi de crocodil. Îți mai fulgera din când în când câte o amintire. Cum făcea aia, cum zicea aialaltă. Și parcă îți cam venea să te piși pe tot și să iei dracu' un coldrex, că n-a mai murit nimeni din dezamăgiri. Nu?
  Ia uite! Începe din nou...

A.

I se sfărâma asfaltul sub picioare.
Se înclinau copacii iar frunzele îi răstălmăceau privirea.
Și toate astea când pășea prin mintea ei.
Puțin îi păsa...arunca, izbea, zbiera,
De parcă era în mintea lui.
Iar ea...rămane ghemuită în gânduri ascultându-le liniștea.
Stelele îi șopteau ironice:
"te iubea până la noi cândva”
[Râsete haotice îi acaparează auzul]
-Ah!Ce copil naiv ai fost!Nu plânge!
Cu toate acestea, lacrimi cristaline îi inundă inima, sufletul și mintea. Atât de pur, frumos și complicat de simplu...
Nu îi mai aude respirația în spatele ei, nu îi mai simte palma-n palmă. Adoarme.

Adulter

O altă ea iţi mângâie acum obrazul
Îmbatrânit de curve şi alcool.
Dar ei nu-i pasă că iubeşti un înger
Te vrea aşa …să stai nepăsător
Te uiţi în ochii-i verzi şi vezi
Cum trec sătulă prin mulţime
Îţi pasă ,dar nu crezi.
Şi te întorci, mă iei la braţ,
Îmi ceri să fug cu tine în apus
Să uit că mi-ai fost nesupus.
Zici că regreţi, că vei uita de lumea toată.
Ai vrea să fie cum a fost odată.
Dar eu zambesc cu-n aer nonsalant
Mă uit în ochii-ţi trişti şi văd
Acelaşi vechi şi ieftin curtezan
Şi-mi pare rău…
Căci vechiul meu iubit nu s-a schimbat
De lumea-ntreagă e amorezat
Îţi cer să pleci cu fata ta cu ochii verzi…
Căci nu te vreau, şi nu te-am vrut in veci.

Pătează-ţi inima cu mine

Atunci când te simţi singur, mă vei simţi în fiecare bătaie a inimii.

Îmi vei auzi glasul în toate zgomotele lumii,

Îmi vei vedea chipul în toate culorile florilor.

Pătează-ţi inima cu mine

Pentru aţi fi alături şi când încerci să mă uiţi,

Pentru a face parte din viaţa ta oriunde ai fi.

Gura ta îmi va striga numele când simţi că rătăceşti.

Involuntar,ai să mă iubeşti.

Mai presus de raţiune

Îi e dor de gleznele ei.
De părul moale și pielea catifelată.
Dar totuși, și-o dorește așa cum nu a avut-o niciodată.
Vulnerabilă și tremurând.
Chinuindu-se să-și învigă destinul
și uitându-se înapoi cu regret.
Și-o dorea plângand și nesigură pe sine,
atârnând la pieptul lui, strigând de durere.
Căci dorința de răzbunare
era mai presus de rațiune.

Iubesc?

Iubesc copilul ce să crească îşi doreşte
Iubesc actorul,că şi el mă iubeşte
Iubesc bărbatul pentru că mă împlineşte
Iubesc cam tot ce se iubeşte
Iubesc trupeşte…

Iubesc totul, pentru că nu te pot iubi pe tine. Deşi sutele de motive care stau în calea fercirii noastre încearcă să mă convingă de imposibilitatea unui “noi”, eu continui să aştept. Pentru că acel mic amănunt care ne uneşte pare de o mie de ori mai puternic decât toate celalte motive. Şi indiferent de incapacitatea mea de a fi fidelă, tu ştii că în mintea mea esti doar tu. Nici un copil, actor sau alt bărbat nu mi te poate scoate de acolo.

Inspiratie

În seara asta am chef să scriu.
Despre tot ce-mi trece prin cap.
Aș putea chiar scrie o poezie.
O poezie,aparent fără sens
Fără rimă, ritm sau masură.
Dar pe care totuși tu ai  înțelege-o.

Ar fi despre orice vrei tu.
I-ai lua versurile și ai jongla cu ele
Așa cum doar imaginația ta poate.
Ai muta-o de pe o hartie pe alta
până când cuvintele capătă sens.
Și chiar o imaginație inocentă ar pricepe.

Tu poți.
Mereu poți face lucurile să aibă sens
Și de aceea,draga mea,
Acea poezie ți-o voi dedica ție.
Ca tu să poți face ce vrei din ea.
La fel cum faci și cu inima mea.

Sacrificiu

De mă iubești, nu-mi da comori furate
De mă iubești, dă-mi aripi parfumate.
Și-n nopți tăcute,
pe vechea stâncă a templelor pierdute
Să mi le-aduci drept jertfă, însângerate.

De mă iubești, nu-mi da cuvinte otrăvite
De mă iubești, s-alegi cuvinte potrivite
Și-n zilele cu roșu cunoscute,
să-mi dai povața nopților pierdute
Când și strigoii sunt în stare să te-asculte.

De mă iubești, să-mi dai o rimă prost aleasă
Despre un print și scumpa lui mireasă
Și-n lumea zeilor de altă dat`
Să mă aștepți, amant înjunghiat

Fuziune

Simt orașul cum îmi aleargă prin nări, coboară în plămâni, apoi în sânge și mi se izbește de suflet cu o putere pe care nici tu nu credeai că o are. “You can run away from the person you are”, îmi strigă ceva din playlist. Dar nu. Eu nu fug de. Eu alerg după.
Alerg după mine, după cine obișnuiam să fiu, după ce aș vrea să ajung. În nici un caz nu „fug de”, pentru că eu sunt însetată de cunoaștere.Atât de însetată încât nu vreau să o forțez. O urmăresc din umbră, mă pitesc după un colț de carte iar când se îndepărtează prea tare, alerg  după ea. Așa cum alerg după mine.
Mi-ar plăcea să mă observe într-o zi și să se îndragostească de mine. Să își așeze capul în poala mea, să o absorb, să o venerez, să mi se dăruiasca cu totul.
Atunci aș deține ceea ce omenirea și-a dorit dintotdeauna: cunoașterea absolută. Pentru că eu însumi aș deveni cunoașterea.

Memorii

Astepti ploaia sa iti curate pielea de amprente si mintea de lasitate.
Te uiti dincolo de geamul zoios si vezi balti pline de pasi.
Langa, niste melci ce se grabesc spre casa cu capetele goale si fara umbrela
"Ploua copile, nu ai voie sa iesi din casa!"

Acum poti sa iesi cand vrei, ba chiar desculta si fara pelerina.
Poti sa dansezi in ploaie, sa alergi prin balti, sa strivesti melci si imagini de apa.
Ca apoi sa te intorci uda in fotoliu, sa stai sorbind o cana de ceai fierbinte.
Mereu de tei si cu multa lamaie. El inca nu stie ca nu iti place altfel.

Copacul mare din fata blocului inca te judeca, dar tot ii lipsesti.
Cum ieseai din scara ii vedeai privirea carcotasa - mascata uneori de un zambet fals.
Bancile, leganele, boschetii, florile profesorului decedat,
Toate faceu parte din tine si din copii crescuti pe nesimtite.

Bei incet si cu inghitituri mici. Ingandurata, uda, murdara.
Inchizi ochii inspirand vaporii calmantului de tei...
Te acopera cu o patura, crezand ca dormi. Cea alba, de la strabunica ta.
-Dumnezeu sa o ierte!-