Grandoman fără sens

Ah! Cine te crezi tu, copil naiv?
Chiar ai impresia că zeii vor juca precum le cânți tu? Cum îndrăznești să visezi că Olimpul îți stă la picioare? Ești prost și te supraestimezi. Te cațeri cu ghearele de vise pe care nu ar trebui să le visezi; pentru că visele te dărâmă! Te conduc prin lumi idilice, îți dau iluzia supremației, pentru ca apoi să te zdrobească. Te vei trezi gol și pustiit iar acele vise mânate de megalomanie îți vor râde în nas ca niște nesuferite ce și-au bătut joc de imaginația ta.
Off! Ce bogată e imaginația omului. Mai bogată decât mintea sau sufletul său. Și întortocheată asemenea un labirint prin care alergăm toată viața, fără a căuta ieșirea, ci din contră, centrul. Ca un duel în care cu cât suntem mai orbiți de vanitate și de o siguranță iluzorie, cu atât suntem mai aproape de pierzanie. Și ca de fiecare dată, ajungem să fim îngenuncheați de noi înșine. De mintea, de sufletul și de imaginația noastră.

Tot toamnă e şi primavara asta

-Uite, vezi furtuna aia?
  Tocmai a părăsit capul vreunui adolescent îndrăgostit și se îndreaptă către al tău. Ai văzut și tu ce vijelie a fost azi-noapte. Îți băteau în geam toate ideile alea stupide și frigul te cutremura până în măduva oaselor. Te-ai băgat în pat și ai stat așa,ghemuită până ai adormit. Din păcate ai început să visezi tot furtună. Te-a urmărit până în locul acela pe care îl credeai ireal.
  Te-ai trezit transpirată și prea devreme. Ochii îți erau injectați, pielea galbenă și părul îmbâcsit de fumul de aseară.
- 'Tu-ti gura ta de copchilă! Ce ți-am zis eu să nu te mai îndragostești!?!
  Tușeai și tremurai ca moșii aia de la Acapulco. Aia care fumează Winchester și beau pojircă încă de când aveai tu juma' de metru.
Parcă se mai liniștise vremea. Ploua mocnit...cu lacrimi de crocodil. Îți mai fulgera din când în când câte o amintire. Cum făcea aia, cum zicea aialaltă. Și parcă îți cam venea să te piși pe tot și să iei dracu' un coldrex, că n-a mai murit nimeni din dezamăgiri. Nu?
  Ia uite! Începe din nou...