Tu eşti cel care mă aşteaptă.
Eşti cel care îmi ascultă inima,
Cel care-mi absoarbe cuvintele.
Şi niciodată nu ţi-a fost frică de nebunia mea.
Tu eşti cel care îmi citeşte versurile.
Eşti cel care îmi ascultă notele,
Cel care îmi iubeşte esenţa.
Şi niciodată nu a încetat să îmi adore pielea.
Eşti cel pe care şi-l doreşte orice femeie nebună, visatoare, însetată. Dar unde eşti?
Simt orașul cum îmi aleargă prin nări, coboară în plămâni, apoi în sânge și mi se izbește de suflet cu o putere pe care nici tu nu credeai că o are. “You can run away from the person you are”, îmi strigă ceva din playlist. Dar nu. Eu nu fug de. Eu alerg după.
Alerg după mine, după cine obișnuiam să fiu, după ce aș vrea să ajung. În nici un caz nu „fug de”, pentru că eu sunt însetată de cunoaștere.Atât de însetată încât nu vreau să o forțez. O urmăresc din umbră, mă pitesc după un colț de carte iar când se îndepărtează prea tare, alerg după ea. Așa cum alerg după mine.
Mi-ar plăcea să mă observe într-o zi și să se îndragostească de mine. Să își așeze capul în poala mea, să o absorb, să o venerez, să mi se dăruiasca cu totul.
Atunci aș deține ceea ce omenirea și-a dorit dintotdeauna: cunoașterea absolută. Pentru că eu însumi aș deveni cunoașterea.
