Ode

I`ve never belonged to anyone as I belong to you.

No one trembled my body before.

You just walk through so easily

Touching my heart and my hungry soul.

If this is love then in love I am.

You've tamed my spirit in the most beautiful way

You helped me find myself in your arms

I am the same.                       

Childish, lively, noisy

But yours now.

Leave your face in my hands and be mine.

My lover, my sin, my everything

As we learned from novels that is possible.

.

photo source: http://www.deviantart.com/art/10891791-960261287319805-4142942498763063218-N-504837642

The Wanderer

Everyday I am looking for you in every pore of my skin.
And I hardly find you wandered through my epidermis.
But again you disappear, you are hiding in my veins
Then I do not know anything about you for a while.

I see you later rambling through the clouds and stars
You walk shy, subtly searching for my eyes.
You miss us, you miss me,  you miss the pleasure
And you are not craving for love, but for flesh

I ward you off just to search for you again. To forgive you.
Lust, thirst, everything is making you wanting me
Come. Leave your hands in my hands.
And your lips and everything you have good in you.

De vară

Cred că ploile de vară şi un cearceaf subţire pe pielea goală îmi vor aminti mereu de tine.
Tu, cel care m-ai iubit egoist şi m-ai abandonat la fel de sec. Cel care mi-ai exaltat trăirile şi mi-ai sfărâmat orgoliul. Tu, care o să rămâi un fel de iubire neîmplinită, singură şi flămândă.
Eu te-am cunoscut cum nu te-a cunoscut nimeni. Te-am înţeles cum nici tu nu ştiai că o pot face. Şi pentru asta m-ai iubit.
Tu m-ai simţit cum nu mă simţeam nici eu adesea.  Vulnerabilă dar matură. Timidă dar vitează. Capabilă de sentimente care de multe ori te speriau. Şi pentru asta te-am iubit.
Dar nu deznădăjdui. Într-un fel sau altul, nopţile de vară vor rămâne mereu ale noastre.

Vals

Inima-mi dansează în lumini violet

Iar tu o privești în penumbră.

Cântecul lin o prinde perfect

Tu treci pe furiș fără urmă.

Te-ascunzi în mulțime, adulmeci mișcarea

Se-ntoarce spre tine simțindu-ți chemarea.

Îți caută privirea, dar te ferești

Căci te trădează. Ce mult o iubești!

Dansează fanatic pe ritmuri ușoare.

Ia note morbide, le calcă-n picioare.

Dispare în sunet, încerci s-o găsești.

Ah Doamne! Ce mult o iubești

Ți-e teama de ea, de tine, de voi.

Ai vrea ca să fugi. Dar vii inapoi.

Eu, tu... și ei

I.
Suntem noi doi,
Şi-o lume-ntreagă între noi.
O lume plină de iluzii,
O lume plină de noroi.

Şi-ncerc să trec de voi
Dar vă izbiţi mereu în noi.
Nu ne lăsaţi să zăbovim
E greu cu voi să reuşim.

Şi ţie-ţi pasă, mie nu
Eu te iubesc, dar lumea nu;
Mie nu-mi pasă, ţie da
Eu te iubesc, dar lumea ba.

Strig la ei să mi te dea!
Nu vor. Iar tu te duci...
Nu te gândeşti la lumea mea
Căci pleci, şi nu te mai întorci.

Eu ştiu, inima ta încă mă vrea
Căci lor, nu le pasă de ea.
Ei vor ca tu să stai cu ei
Să uiți, să nu vii între zei



II.
Gândul meu, e-n mintea ta.
E clar. Inima ta încă vrea
Însă te indepărtezi încet spre ei.
Lor nu le pasă de ce vrei.

Eu sunt aici şi încă aştept
Iubesc, şi nu pot să mă-ndrept
Iubesc un suflet zbuciumat.
De voi, de toţi acaparat.

Şi-nconjurat de lumea toată,
Eu ştiu c-ai să te-ntorci odată.
Nu ai curaj, dar încă ştii
Că mă iubeşti, şi-ai să vii.

Nu ai curaj ,dar încă vrei,
De lângă alţii să mă iei.
Căci ştii că poate într-o zi,
Un alt actor eu voi iubi.

„O vrei a ta, a nimănui
Să ştii că-o ai, chiar dacă nu-i
Să o iubeşti necontestat
În mintea ta de încuiat.” 

Ce este dincolo de ură?

  Cum îți dai seama dacă este suferintă, ură, frustrare sau pur și simplu dezamăgire? Cum poți descoperi cu care din amalgamul asta de simțăminte te identifici? Cum reușesc oamenii mari să iasă din furtuna asta de sentimente iluzorii?
  Încă ne mai amăgim că suntem prea mici să suferim...și uneori încă asociem unele sentimente cu copilarii, banalități. Înca ne aruncăm orbește în brațele unor persoane care îți promit schimbare dar care sunt cel mult amabile și continuăm să credem în bunătatea și drăgălașenia oamenilor, văzând în fiecare mic gest de bunăvoință o speranță spre mai bine. Și nu după mult timp realizezi că în realitate sunt egoiști, imaturi și prea răi pentru sufletul tău neînteles și încă naiv.
  Fiecare ne-am dăruit unei persoane care într-un final ajunge să îți râdă în nas cu nonșalanță sau să îți răspundă obraznic, zeflemitor. Dar parcă și atunci încă mai speri la gramul ăla de bunătate adânc ascuns în străfundul lor; speri să aibă vreo revelație divină, ceva...și să vadă bârna din ochiul lor. Din păcate, de cele mai multe ori ajungem să nu mai credem în speranță și devenim însetați de răzbunare.
   Ție îți este teamă. Pentru că știi că e greșit să urăști și pentru că nu știi exact cum stă treaba cu ura. Cu toate acestea îți este greu să îți controlezi furia și să stopezi toate acele scene apocaliptice cu cel care ți-a sfărâmat inima și demnitatea, în rol principal.
  Acum ești mult mai confuză...treci de la suferința aia boemă de "inimă rănită" la violența urii și răzbunării. Și nu mai știi dacă suferi din dragoste sau din orgoliu. Nici măcar nu știi dacă suferi. Nu știi nimic. Ai doar un sentiment de neliniște care îți tulbură zilele, nopțile, visele și diminețile. Dar până una alta...oare cât mai durează până treci peste furtună și te regăsești pe tine însuți?

  Mi-a spus că nu o să te ierte niciodată că nu ai iubit-o așa cum ai lasat-o cândva să creadă că ai să o iubești.

Grandoman fără sens

Ah! Cine te crezi tu, copil naiv?
Chiar ai impresia că zeii vor juca precum le cânți tu? Cum îndrăznești să visezi că Olimpul îți stă la picioare? Ești prost și te supraestimezi. Te cațeri cu ghearele de vise pe care nu ar trebui să le visezi; pentru că visele te dărâmă! Te conduc prin lumi idilice, îți dau iluzia supremației, pentru ca apoi să te zdrobească. Te vei trezi gol și pustiit iar acele vise mânate de megalomanie îți vor râde în nas ca niște nesuferite ce și-au bătut joc de imaginația ta.
Off! Ce bogată e imaginația omului. Mai bogată decât mintea sau sufletul său. Și întortocheată asemenea un labirint prin care alergăm toată viața, fără a căuta ieșirea, ci din contră, centrul. Ca un duel în care cu cât suntem mai orbiți de vanitate și de o siguranță iluzorie, cu atât suntem mai aproape de pierzanie. Și ca de fiecare dată, ajungem să fim îngenuncheați de noi înșine. De mintea, de sufletul și de imaginația noastră.

...

Tu eşti cel care mă aşteaptă.
Eşti cel care îmi ascultă inima,
Cel care-mi absoarbe cuvintele.
Şi niciodată nu ţi-a fost frică de nebunia mea.

Tu eşti cel care îmi citeşte versurile.
Eşti cel care îmi ascultă notele,
Cel care îmi iubeşte esenţa.
Şi niciodată nu a încetat să îmi adore pielea.

Eşti cel pe care şi-l doreşte orice femeie nebună, visatoare, însetată. Dar unde eşti?

“Aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră!” C.B.

Fata din gradina

Aş fi putut jura că s-a contopit cu natura. Parcă şi vedeam cum îi răsar flori de după urechi iar picioarele i se transormau în tulpina. Mă întreb, oare la ce se gândeşte? Cred că trecuse o oră de când stătea acolo...şi devenea una cu grădina.
Îmi plăcea să o privesc şi să îmi imaginez că e din altă epocă. Că şi ei, cei care o contemplau sunt din altă epocă şi că noi toţi trăim într-o lume în care tot ce e dincolo de grădină nu există.
Rochia i se continua în iarba iar iarba începea din rochie... Îmi era teamă că o să rămână acolo pentru eternitate. Şi nu ar fi deloc corect! Vreau să o vad cum se mişcă, să o miros, să o aud, să o simt. Dumnezeule! Ştiam că e mult mai mult în spatele acelui zâmbet.
Începusem să cred că mă comport ca un idiot interbelic. Trebuia să fac ceva...

Tot toamnă e şi primavara asta

-Uite, vezi furtuna aia?
  Tocmai a părăsit capul vreunui adolescent îndrăgostit și se îndreaptă către al tău. Ai văzut și tu ce vijelie a fost azi-noapte. Îți băteau în geam toate ideile alea stupide și frigul te cutremura până în măduva oaselor. Te-ai băgat în pat și ai stat așa,ghemuită până ai adormit. Din păcate ai început să visezi tot furtună. Te-a urmărit până în locul acela pe care îl credeai ireal.
  Te-ai trezit transpirată și prea devreme. Ochii îți erau injectați, pielea galbenă și părul îmbâcsit de fumul de aseară.
- 'Tu-ti gura ta de copchilă! Ce ți-am zis eu să nu te mai îndragostești!?!
  Tușeai și tremurai ca moșii aia de la Acapulco. Aia care fumează Winchester și beau pojircă încă de când aveai tu juma' de metru.
Parcă se mai liniștise vremea. Ploua mocnit...cu lacrimi de crocodil. Îți mai fulgera din când în când câte o amintire. Cum făcea aia, cum zicea aialaltă. Și parcă îți cam venea să te piși pe tot și să iei dracu' un coldrex, că n-a mai murit nimeni din dezamăgiri. Nu?
  Ia uite! Începe din nou...