Pisica mea este boema

Pisica mea imi intra in cap si imi fura din ganduri. Astazi am surprins-o cazuta pe gandurile mele. Avea asa o privire ratacita, plina de sentimente consumate si ceva sentimente noi, placute. Mi-am recunoscut imediat ochii din ochii ei.
Pisica mea uneori imi fura din spirit. Alearga, sare si striga ba cu entuziasm si frenezie ba cu manie si ura. De parca s-au dezlantuit energiile in ea. Iar eu o inteleg pentru ca ma manifesta pe mine.
Pisica mea imi fura din atitudine Merge tantosa si sfidatoare de parca ar vrea sa darame toate zidurile lumii, dar la primul zgomot puternic se ascunde sub pat.
Pisica mea viseaza ca mine, iubeste ca mine, vaneaza ca mine. Pisica mea e Eu iar eu sunt Pisica mea. Pisica mea este boemă.

Sunt dependenta

Sunt dependentă de tot ce există în viața mea. De la lucruri la sunete, oameni la sentimente. Sunt dependentă și de mine. E o dependență a dracului de greu de depășit. Există vreo asociație ceva? Sau pe mine cine naiba mă vindecă?
Sufăr de indecizie, am fobie de viitor, și îmi tărăgănez prezentul. Cam multe pentru un om așa vesel. Sau poate că sufăr de veselie. Și uite așa m-am hotărât să fiu ipohondră ca să sufar de tot ce mi se năzare.
Dar parcă tot nu e bine.
- Băi ochi verzi, tu suferi de ceva? Sau suferi și tu tot prin ochii mei?
Când te gândești că sunt atâtea suferințe pe lumea asta, parcă mai tare se înmulțesc. Eu am o vorbă: dacă vrei să schimbi ceva în lumea asta, începe de la tine. Căci doar fiind un model îți poti permite să îi înveti pe ceilalți. Nu e genul ăla de vorbă pe care o zici la toată lumea și în orice conversație. E de aia pe care o zici pentru sine.
Și cum ziceam: sunt dependentă! O dependență pe care o hrănesc și o dezvolt singură. Fără dealeri, fără anturaj sau ce mai vrei tu. De aia care îți sparge sufletul nu creierii.

Şi ce dacă plouă?

Şi ce dacă plouă?
Ploaia purifică.
Curăță pământul
De paşii păgânilor.
Curăţă aerul
De sunetul păcatului.
Curăţă omul
De răutate.

Şi ce dacă plouă?
Asflatul ud,
Bălţile...
Sunt doar lacrimi de înger.
Până natura se usucă
Va fi linişte.
Apoi...
Totul o va lua de la capăt.

Dă-mi din fericirea ta

Eu îţi simt fericirea.
E în mirosul pielii tale,
în sclipirea ochilor tăi.
Îţi simt fericirea şi te invidiez
Atinge-mi buzele cu degetele-ţi lungi
şi dă-mi un strop din fericirea ta.

Ştiu că îmi iubeşti chipul distrat
şi îmi urăşti inima râncedă
Şi ştii că şi eu te iubesc...
În felul meu crispat şi rece.
Aşa că,nu mă întreba nimic
Doar dă-mi din fericirea ta.

Ţii minte când mi-ai spus că viaţa nu e pictată doar în roz? Şi că uneori pentru a câstiga trebuie să pierzi. Că fericirea e clădită pe un râu de lacrimi, că orice lucru rău are şi o parte bună. Eu te ascultam. Te ascultam,dar visam în continuare la imposibil. La viaţa lipsită de griji,de urât. Dar m-am trezit brusc scufundându-mă în abis. Şi nu mai erai acolo. Nu mai erai acolo să mă salvezi. Să mă fereşti de răutate, să mă înveţi, să încerci să mă iubeşti şi să mă faci să te iubesc... M-am trezit înconjurată de nimic, pierdută în vise,în fum,în deziluzii. Alungată de alb,părăsită într-un gri murdar. M-ai lăsat a nimănui,cand era clar că îţi aparţineam. Mi-ai predat lecţia şi ai plecat...
Îţi este uşor să vorbeşti,apoi să închizi ochii şi să uiţi? Să te prefaci? Să speri? Să rabzi? Să calci în picioare suflete de copii? Să emani indiferenţă? Dacă da,implor sfinţii să îmi dea darul tău. Să-mi arunce slăbiciunile imposibil de arătat, căci doare. Scrijelesc cu unghiile pereţii,iar palmele îmi rămân imprimate pe lutul fierbinte. Timpul îmi permite să sufăr...trece lent. Sufletul îmi zbiară, imitând notele unui pian abandonat. Dar degeaba! Pentru ca tu nu mai eşti să auzi...

Spleen

Sunt murdară.
Murdară de umilinţele societăţii,
De felul vostru de a fi.
De jignirile conştiinţei
De teamă, de adevăr.

Şi nimic nu mă poate curăţa.
Nici măcar a doua parte din mine.
Nici măcar sfinţii
Cu puterile lor dumnezeieşti

Şi sunt sătulă.
Sătulă de greşelile voastre,
De falsitatea voastră.
De felul în care vă purtaţi.
În consecinţa, sunt sătulă de mine!

Şi nimeni nu poate schimba asta.
Nici măcar criticii sau avocaţii.
Nici măcar eu...
Cu nici un fel de putere.

"Un sac de contradictii"

    "Un sac de contradictii", poti tu sa-mi explici exact ce inseamna? Ce inseamna cuvantul contradictie? 

     Ti-am povestit mai demult ca de fapt nu am o singura fire, ci doua. Una din ele gazduieste veselia , zburdalnicia, ironia, dorul meu de viata si in primul rand felul meu de a nu lua nimic in tragic. Inteleg prin asta : sa nu iau in nume de rau flirturile, un sarut, o imbratisare, o gluma mai docheata. Aceasta latura a mea e intotdeauna la panda si o da la o parte pe celalta, care e mult mai frumoasa,mai curata, mai adanca. Partea cea buna a Laviniei n-o cunoaste nimeni, nu-i asa? Si de aceea prea putini ma pot suferi.

      Sunt un clovn care te amuza o dupa-amiaza, dar de care te saturi apoi pentru o luna. De fapt,oamenilor seriosi le par ca un film de dragoste, o simpla distractie,un amuzament intamplator, ceva ce se uita repede, nu de proasta calitate, dar nici prea grozav. Mi-e greu sa vorbesc despre asta...dar trebuie sa o fac....

       Firea mea usoara si superficiala va fi intotdeauna mai tare decat cea profunda si o va birui! Habar nu ai cat am incercat sa o inlatur pe aceasta Lavinie care nu e decat jumatate din cea adevarata. S-o fac sa taca, s-o ascund, nu-i deloc usor si stiu de ce. Ma tem ca vor descoperi in mine o latura care e mai frumoasa si mai buna. Ma tem ca isi vor bate joc de mine, ca ma vor gasi ridicola,sentimentala si nu ma vor lua in serios. Sunt obisnuita sa nu fiu luata in serios; dar numai "Lavinia cea usuratica" e obisnuita sa indure asta, pe cand Lavinia cea profunda, nu, caci e prea slaba. Daca o scot o data cu sila la lumina rampei, pentru un sfert de ora, pe Lavinia cea adevarata,ea se retrage ca melcul in cochilie, dand  cuvantul Laviniei nr.1...

   Astfel Lavinia cea blanda nu a aparut niciodata in societate, doar cand sunt singura cu ea. Stiu exact cum as vrea sa fiu si cum sunt de altfel ...in sufletul meu. Dar din pacate sunt asa doar pentru mine.  Si acesta este motivul pentru care fara doar si poate ma socotesc o persoana interiorizata si nefericita, in timp ce altii cred ca sunt o fire expansiva si fericita. Sufletul meu e manat de Lavinia cea curata,dar in afara ma port ca un ied zburdalnic. Asa cum am spus, resimt totul altfel decat arat- de aceea am renumele unei fete care alearga dupa baieti, flirteaza, isi vara nasul in toate si citeste romane! Lavinia cea vesela rade de toate astea, raspunde obraznic, da din umeri vrand sa para nepasatoare si se poarta  ca si cand nimic n-ar interesa-o, dar vai, Lavinia cea blanda reactioneaza  tocmai pe dos. Fiindca sunt foarte sincera, recunosc ca totusi imi pare tare rau ca trebuie sa dau atat de mare osteneala ca sa ma schimb, dar lupt de fiecare data impotriva unor forte prea mari pentru mine. 

    O voce launtrica pare ca suspina: vezi unde ai ajuns? pareri proaste,mutre ironice si uimite, oameni care te considera antipatica si asta numai fiindca nu asculti de sfatul firii mele bune, dar nu pot; daca sunt serioasa, fiecare crede ca joc o comedie noua si trebuie sa intervin, pt a ma salva cu o gluma. 

     Nu mai pot indura. Devin obraznica, apoi trista si, ca de obicei dau drumul rautatii sa iasa la suprafata si imi inchid bunatatea adanc in mine, iar apoi caut iarasi si iarasi un mijloc ca sa fiu cum as vrea sa fiu si cum as putea fi, daca..... n-ar exista oameni pe lume. [...]

(adaptare dupa Anne Frank "Draga Kitty" marti, 1 august 1994)

Adrian Păunescu 

Iertările 

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi

Adrian Păunescu

 
Oraţie de nuntă 

Astfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,
La o nebunie, la un ultim glonţ
Ultima speranţă, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar găblonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.
Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg...
Şi cu pasiune, şi cu voluptate
Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Hai, întinde mâna pentru despărţire
Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb
Salutări miresei, salutări la mire,
Poate se rezolvă toate între timp.

Întră în mulţime, nimeni n-o să ştie
Două, trei persone care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte scurta nebunie
Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc 
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc.

Fă-mă să rad! Fă-mă să râd atunci când sunt pe punctul de a izbugni în plâns. Fă-mă să râd atunci când lumea voastră mi se destramă la picioare. Fă-mă să râd pentru că am nevoie de asta pentru a supravieţui. Pentu că mă alimentez cu chicote false şi gesturi inutile. Pentru că ma alimentez cu  iluzia unei vieţi imaginare, create de mine, pentru a mă păcăli că totul este perfect. Deoarece am nevoie de zâmbete pentru a-mi pompa sângele dătător de viaţă. Am nevoie de o falsă simpatie pentru a respira. Ipocrizia si laşitatea voastră sunt sursa mea de oxigen. Pentru că am nevoie de rău pentru a-mi putea continua existenţa.